Într-o emisiune transmisă live de Gândul, analistul politic și profilerul H.D. Hartmann a adus în discuție conceptul de non-binaritate în contextul numirii unui director de comunicare non-binar în administrația Casei Albe. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
Conceptul de non-binaritate se referă la o identitate de gen care nu se încadrează în categoriile tradiționale de bărbat și femeie. Pentru Hartmann, aceasta reprezintă o schimbare semnificativă în percepția identității de gen. El subliniază că binaritatea, ca fenomen natural al vieții pe Pământ, este strâns legată de biologia umană și de procesul tradițional de reproducere.
„Problema fundamentală a distrugerii civilizației umane este că noi am ajuns într-un punct în care nu se mai recunosc fenomene naturale. Binaritatea este un fenomen al vieții pe bază de carbon pe planeta Pământ.
Ca om, ai fost făcut prin metoda cea veche și cunoscută de către umanitate. Și mai mult decât atât, tehnologia nașterii tale a avut loc identic cu orice om de la crearea rase umane”, spune Hartmann.
În plus, Hartmann explorează impactul personal al declarării non-binarității, susținând că acest gest ar putea fi perceput ca o negare a originilor biologice și a legăturii tradiționale cu părinții biologici.
„Vrem să inventăm existența unei societăți paralele cu societatea umană și să transferăm tot ceea ce a construit societatea umană bun, rău, prost, frumos, urât către această nouă societate’, afirmă analistul.
În altă ordine de idei, Hartmann aduce în discuție și aspecte locale, cum ar fi afirmațiile Elenei Lasconi referitoare la victoria sa de la alegerile locale de pe 9 iunie. El pune la îndoială afirmația ei potrivit căreia a câștigat datorită unei platforme incluzive, argumentând că majoritatea voturilor sale provin de la alegători heterosexuali.
„Doamna Lasconi încearcă să ne spună că ea a câștigat primăria pentru că toată lumea e incluzivă. Nu. Este o minciună totală pentru că doamna Lasconi a fost votată numai de heterosexuali. Eu nu cred ca există o minoritate majoră în Câmpulung”, spune Hartmann.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul.